Detalii Generale:Sistemele modulare HPLC se remarcă prin fiabilitate şi înaltă performanţă în multe domenii. Se pot realiza, în funcţie de configuraţie, analize de mare sensibilitate pentru separarea, identificarea şi cuantificarea amino acizilor, acizilor organici, zaharurilor, GPC, anionilor şi cationilor etc.
Deoarece sistemele HPLC sunt în general modulare, acestea pot fi achiziţionate, în primă fază, într-o configuraţie minimală (pompă, injector manual, coloană, detector şi soft), iar ulterior sistemul poate fi îmbunătăţit la o configuraţie mult mai performantă (cu autosampler, configuraţie binară, cuptor de coloane, detectori etc).
Conexiunile dintre modulele unui sistem HPLC sunt realizate cu fibră optică. Acest lucru realizează o mai bună interconectare, eliminând problemele care apar la cablurile electrice.
Shimadzu a introdus un sistem de control şi corecţie a amplitudinii pulsurilor de solvent, realizând primele pompe practic fără variaţie de presiune (pulse-free). Această facilitate implementată la seriile Prominence şi Nexera are ca efect creşterea sensibilităţii detectorului. Se realizează astfel o mai mare stabilitate şi un zgomot mai mic al liniei de bază. De avantajele acestei pompe beneficiază în special detectorii cu indice de refracţie, conductivitate, electrochimici sau detector de masă.
Considerăm că metoda HPLC prezintă avantaje faţă de alte metode de analiză deoarece se poate efectua simultan atât identificarea cât şi analiza cantitativă a substanţelor. De asemenea datorită separărilor realizate de coloana cromatografică veţi dispune de mai multe informaţii referitoare la probele dvs (puteţi identifica cu uşurinţă dacă probele conţin alte reziduuri şi ca atare puteţi lua măsurile ce se impun).
Sunt disponibile patru serii HPLC
-
LC2010 - hplc industrial, compact, cuaternar
-
Seria Prominence - HPLC, debit 0,1 ... 10.000 μl/min, presiune max 66 MPa
-
Seria Nexera - HPLC, debit 0,1 ... 5.000 μl/min, presiune max 130 MPa
Solicita oferta